Cronica mizantroapei

       Am ajuns la un moment dat al vietii/varstei mele cand mi se pare penibil, chiar inconstient de comic sa pozez in romantica incurabila. Poate trecutele greutati si obstacolele m-au inasprit ,dar oricum mi se pare nelalocul lor fluturarea serafica a pleoapelor, notari siropoase despre cutare colt de natura sau moment al zilei pe care le admiri sau traiesti mai intens interiorizandu-le sau incarcandu-le de metafore inutile.
        M-am ferit intotdeauna sa metaforizez inutil ,meseria ma indeamna s-o fac , tocmai de aceea evit cu obstinatie. Din motivele mai sus amintite ocolesc mesajele siropos- motivationale de pe facebook si categorisesc pe stapanele/stapanii wall-urilor ca niste neterminati cronologic, incremeniti intr-o butada a varstei adolescentine superficiale si ingenue.
     Cred ca traim niste vremuri lipsite de romantism mai ales la nivelul vietii cotidiene.  Nu e nimic romantic sa fii elev in romanica actuala cand idealurile si aspiratiile tale nu se intalnesc cu programa scolara de bac sau admitere si unde cautarea unui job e mai degraba o excursie riscanta antiromantica. Nu e nimic romantic in a fi profesor si sa te pierzi zilnic in hatisul contopismului , sa devii un anonim ce trage regulat la jugul educarii unui popor needucat prin nastere/definitie  Nu e nimic romantic sa platesti facturi, sa te focusezi pe eliminarea alimentelor care-ti provoaca cancer, sa asculti certurile celor din jur , sa te simti si tu asaltat de refulari si frustrari. Nu e nimic romantic sa vanezi concedii ieftine, sa faci cumparaturi de la sh sau reduceri, sa-ti dai copiii la meditatii din clsI pana in a XII, sa-ti sapi seful sau sa-ti torni colegul. Sau sa cauti o batranete linistita intr-un azil uitat de toate necazurile dar si de toate rudele....
   Iar pentru apusurile si rasariturile de soare exista prietenii de pe fb care iti arata zilnic ce minunata e natura, viata, ce draguti sunt oamenii....Noroc cu de-alde Poptamas sau Laslau care ne mai trag de urechi sa nu mai fim atat de romantici si sa ne ferim de prieteni!
    

Asteptandu-l pe Godot...

    Pana acum ceva vreme expresia"lupii cei tineri"imi era familiara numai din politica. Acolo auzeam despre cutare grup de politicieni tineri, aripa fracturata a vreunui partid neaos , ca s-a repezit ca vultanii la mai vechii si uzatii in ale politichiei din acelasi perimetru ideologic.
     Cine s-ar fi putut gandi ca astfel de mici/mari carnagii se pot crea si pe campia neteda a maselor populare, pe langa noi, printre noi, pe dupa noi....Cei pidosnici sunt noii vultani scremuti din tarana normalitatii de care vor sa se lepede ca de Satana. Ei sunt falnicii viitorului carora deocamdata doar le miroase a jivina haituita si ranita in aripa/laba; in fiecare seara se roaga la ...ce cred ei- fiecare cu dumnezeul mamii lui-ca victima sa cedeze macar psihic daca sagetile fatale acum inca intarzie. In fiecare zi amusineaza cu placera spasmodica a hienei aerul din jurul urmaritului, ii masoara cantitatea de sange din ochiii nedormiti, sira spinarii care se indoaie mult, si mai mult, respiratia inceata si sufocata si.....se gandesc la festin: rad cu toata puterea fiintei lor mizerabile, se lafaie in putoarea vulgaritatii cu care se imbraca , isi indulcesc damful sanatatii putrede cu care defileaza si mai urca un pas pe coloana vertebrala a pierdutului.
     Cand, in zile mai generoase in adrenalina fericirii, ranitul are energia leului care numai cu un raget face ordine si liniste in jurul lui, haita se retrage sperioasa, amintindu-si vremurile rele cand au tot asteptat sa urce si leul le-a facut semn maiestuos cu mana ca nu se poate .Dar acum se poate, e voie, e jos, mai da-i una, doboara-l, nu-l ierta, vrei tu sus, e momentul, ai asteptat mai mult de un deceniu ! Si ce daca nu ai adus tot atatea trofee padurii voastre, ce daca in tot acest timp ai avut mai mult grija de tine decat de padure, ce daca ai citit toate frunzele vii si moarte in timp ce leul se ocupa sa planteze pomi noi si sa educe jivinele? Nu mai conteaza...
    Hiena este nerabdatoare sa strige: Regele a murit! Traiasca Regele !Sa-i dam satisfactie?

Normalitatea mea si-a ta

            Cat efort trebuie sa depunem ca sa ramanem la un nivel pe care l-am accesat la un moment dat?  Un efort permanent , etapizat (din cand in cand , la nevoie) sau deloc (in speranta ca nu e nevoie, ca ceva sau cineva ne va ajuta sa ramanem forever acolo)?
        Par egzamplu, intr-o relatie de cuplu. Constanta unui efort in a darui ceva, orice celuilalt, sunete emise permanent ca sa fii recunoscut si re-iubit, cautarea unor senzatii tari, noi , eventual la moda, pauze de regasire ......sau ,dimpotriva, o linearitate clara ce vine dupa o analiza initiala a relatiei, a sentimentelor si oportunitatilor  urmata de o rutina incremenitoare dar atat de motivanta tocmai pentru ca a fost construita si este traita de amandoi?
        Dar la serviciu? E nevoie sa demonstrezi la nesfarsit (a se citi-pana la pensie) de ce esti capabil , e necesara o permanenta redescoperire profesionala sau , odata ce atingi maturitatea in profesie ti-ai construit astfel o imagine care te insoteste ca o carte de vizita peste tot?
      Stiu, o sa spuneti ca depinde de oameni ce cale vor alege....sau o sa spuneti ca traim intr-o lume a schimbarilor de orice fel si trebuie sa fim oamenii zilelor noastre deci sa ne construim fete /fatete precum luna...ca sentimentele nu mai sunt ce-au fost si ca inovatorul concept de concurenta nu trebuie sa ne fie strain...
       E, roata s-a inventat, la fel si mersul pe bicicleta, deci fiecare stie cam ce are de facut...dar, pe bune, nu aveti nostalgia unor vremuri mai asezate in care nu ne masuram in rautati, ipocrizii, linsaje, sensibilitati exacerbate, mediocritati agresive?

Reintoarcere

          Incerc de astazi sa ma intorc la multdoritul  si uitatul meu blogg pe care l-am abandonat de ceva luni atrasa fiind in capcana inconfundabila a facebook-ului. Rezultatul acestui abandon imi lasa incet-incet un gust amar...m-am cam saturat sa ma imprietenesc virtual sau fortat real cu fel de fel de oameni pe care astfel ii primesc zilnic in viata mea, sa le citesc gandurile personale sau preluate de la altii sub forma de aforisme superpersuasive , sa le vad pozele -selfie sau cu peisaje minunate in spate, sa le citesc mesajele minimaliste incarcate de emoticoane, sa le urmaresc traseele zilnice si referirile personale  la anotimpul de afara sau la cazuri umanitare aflate la distanta mare de propria viata.
               Dar cine sunt eu sa-i judec pe altii in casa carora intru oarecum invitata? E valabila si viceversa. Nu e mai bine sa reintru in lumea mea si numai a mea, cea pe care eu am construit-o in ce culori vreau si in niste dimensiuni in care numai eu incap?
          Recunosc in fata constiintei mele ca am adunat ceva frustrari si resentimente...asa e cand devii voyeurista fara voie. E frustrant si reconfortant in acelasi timp. Cred ca asta m-a atras la un moment dat : ca poti privi tanjind dar si analizand cu un minimalist simt critic ceea ce vad sau citesc. E destul de greu sa nu fii asa in fata unor semeni care se lasa impresionati de orice deoarece e la moda sa aforismezi si sa atragi atentia asupra lumii in care cu totii ne balacim.
     Cred ca vreau sa ma vindec de asta. Gata, am socializat destul , am fost amabila cu cei care mi-au cerut prietenia virtuala si pe urma au asteptat ca eu sa-i contactez desi rolurile noastre sociale cereau inversul, mi-a ajuns sa impart cu altii muzica preferata, imaginile care m-au impresionat si glumele selectate de pe site-urile glumete.
      Ma intorc la blog, am adunat destul sa ma apuc din nou de desirat povesti si, atunci cand voi termina firul, ma voi hrani din vechile mele izvoare care inteleg ca de azi reapar : cartile mele, revistele, celelalte bloguri, cultura, muuuulta cultura !
   Am nevoie de mine asa cum eram mai deunazi...

Vanitas vanitatum

       Ma incearca un sentiment frustrant de neputinta. Observ ca , facand greseala impardonabila de a compara vremurile actuale, ziua de azi, cu cele nu demult trecute, degradarea si decaderea morala a celor cu care impart acelasi aer sunt echivalentele normalitatii. 
        Nepasarea devenita comportament cotidian, intriga ce ocupa un loc fruntas in viata celor fara viata personala care sunt interesati de vietile altora, invidia ridicata la rang de politica de grup, nesimtirea confundata cu discretia, rautatea rezumata la susoteli de colturi sau replici aruncate de la inaltimea unor functii trecatoare.....
       Mare este balciul uman si diversificat insectarul ce-l populeaza! Si cand ma gandesc ca totul e desertaciune nici nu-mi vine sa ma mai revolt ; astept ca soarta sa le joace renghiurile pe care le merita....In viata asa mi s-a intamplat - intortochelile sortii m-au razbunat cu varf si indesat. Metoda este verificata!

Al saselea start

     Un nou inceput...e asa de bine ca n-as vrea sa-mi schimb starea...dar ,pentru ca nu-mi permit sa nu fiu analitica , ma gandesc  ca e  firescul bucuriei de inceput de drum.
     Am intrat si i-am vazut : perechi multe de ochi de toate culorile care ma atinteau cu o curiozitate ba retinuta, ba vioaie,  trupuri tinere, zvelte si delicate, capete zburlite sau inconjurate parca de o aura....tacere...toti asteptau sa glasuiesc, sa ma arat ca o carte deschisa catre lumea varstei lor...nu m-am putut abtine si-am facut-o...am fost vesela si toleranta si glumeata si entuziasta....si m-am simtit bine!
     Cred ca incep sa ma cumintesc...semn nu de imbatranire ,ci de maturizare. Sunt aceeasi dar alta, apreciez mai mult inceputul promitator al unei evolutii viitoare in care sa repar greselile trecutului decat finalul satisfacator dar si plin de resentimente ca puteam sa fac mai mult si, din varii motive, lucrurile au stat altfel .
      Incep sa-mi doresc bucuria unor inceputuri pe toate fatetele lumii mele si aceasta noua atitudine ma bucura, ma dinamizeaza, actioneaza ca un motor pe care simt ca-l pot tura la maximum la un moment dat . Descopar ca pot s-o iau de la capat iar si iar si iar...stiu ca nu trebuie sa fie un sir nesfarsit de starturi care mi-ar rupe unitatea lumii pe care o construiesc, dar e atat de bine sa ti se dea sau sa-ti dai singura multe prilejuri de a incerca sa-ti fie bine, in sfarsit...
      E un nou inceput . Din nou. Lumea mea se restarteaza permanent si-mi place sa -i simt pulsul si sa tin ritmul universului meu interior .Vorba unei poezii: mi-e dor de lucrurile care nu se vor intampla niciodata dar spre care aspir intr-un soi de cautare permanenta a sinelui...realitatea care se da nu ma multumeste, trebuie s-o descopar eu, s-o mistui prin puterea gandirii mele, s-o asimilez si abia apoi sa ma contopesc cu ea...
       E toamna si sunt trista dar cu masura, melancolica dar imi oblojesc depresiile, entuziasta dar imi ling ranile curande. Noroc cu ei, cei de care va vorbeam la inceput ! Am atatea planuri cu ei incat simt ca noul inceput e unul mai norocos ca precedentul.
      Am boboci de clasa IX, ei sunt eroii articolului meu. A sasea generatie!
      Am inchis bine de tot o usa in viata mea , o alta se arata intredeschisa , dincolo e lumina si mult bine...  

O confesiune belicoasa

    Intrebare: Am observat , dar a ramas pentru mine ceva neelucidat, ca femeia rezista mai mult decat barbatul la suferintele fizice , ca poate cara poveri mai mari decat el, ca nu se vaicareste infantil-comic, asemenea lui, desi are reputatia ca este fragila si ca plange usor. Care este explicatia? Aveti voi o inzestrare speciala, ca sa faceti fata obligatiile de mama? Sau vreti sa va luati revansa si sa demonstrati ca sunteti mai puternice decat barbatul care de mii de ani face caz de superioritatea lui?
    Raspunsul meu: Pot spune cu certitudine si chiar cu sila ca n-am intalnit niciodata un barbat care sa fie puternic pana la capat, care sa nu aiba momente de lasitate impardonabila in care a lasat totul si a fugit (vorba vine!).
       Masculinitatea afisata la nivel de voce (sunt voci puternice care-ti umplu capul cu tonalitatea vulcanica) se topeste cand pe masculul in cauza il doare capul/maseaua/etc, moment in care , pe langa faptul ca este in stare sa inghita toate medicamentele din casa pentru a suferi cat mai putin intens, cerseste si atentie mai mult decat un copil. Pentru ca, in orgoliul lui de vanator doborat la pat de un pericol atat de" urias", nu concepe ca femeia de langa sa nu-i dea exact ceea ce-i trebuie pentru a scapa urgent de durere. Am cunoscut candva un barbat care se socotea mai indreptatit sa manance ceea ce era mai bun in defavoarea propriului copil care, sanatos fiind, nu avea drepturi egale cu el. Deunazi am cunoscut un alt specimen masculin care permanent se vaita de o durere fizica persistenta pentru care totusi urma un tratament. Dar el voia sa scape pe loc de durere si ma exaspera pana la saturatie cu detalii care nu ma interesau despre istoricul sanatatii lui. Si, ca o gluma buna, cand m-am oferit sa-l ajut cumva, a sarit din el orgoliul lasat initial acasa si , brusc, a ridicat si mai mult tonul facand pe eroul ranit dar murind in plina glorie. Bleah!!!
      In general, dupa ce cunosc un barbat ,nu sunt iertata de a asista la refulari orgolioase ale unor frustrari acutizate: unul se plange ca munceste prea mult, ca e presat de sarcinile de serviciu si orice contraargument al tau n-are efect desi o femeie care are aceeasi profesie ca el, odata ajunsa acasa, devine gospodina ,mama, nevasta...
      In conditii normale femeia are reactii normale. Provocarile zilnice ,care sunt de cele mai multe ori repetabile ,nu-i afecteaza placerea de a face de toate pentru ea si familia ei. De aceea, femeile se gandesc mai mult atunci cand inseala pentru ca in firea lor linear-constanta stimulii erotici acutizati sunt palmati in subconstient.
     In conditii de criza/stres, femeia are reactii de supravietuire prin care pe sine se salveaza ultima, dupa ca a salvat copilul, barbatul, casa, catelul...Si nici macar nu cere statuie de erou ca masculul care , cu prima ocazie, isi devoaleaza lista scurta a actelor de vitejie cu care a  salvat....masina, de exemplu.
     Ganditi-va cat de raspandit este complexul oedipian in defavoarea celui al Electrei!
      Concluzia mea: Am gasit cu greu un raspuns la ceea ce mi se intampla. Lasitatea barbatilor in fata unei femei puternice , cu personalitate si care stie ce vrea de la viata este una din cauzele deziluziilor feminine esuate in depresii si stima de sine minuscula. Si cand te gandesti ca suntem mai puternice decat ei! Trebuie numai sa invatam sa -i manipulam, sa devina din vanator vanat. Ma duc sa-mi iau arcul de pe perete. Am pofta de-o vanatoare!
   
          

O alta oglinda a mea de femeie

            Intrebare: "Eu imi reprezint femeia (si) ca pe o detinatoare de secrete ale lumii. Ea stie din ce plante se pot face ceaiuri vindecatoare, ea stie sa linisteasca un copil speriat, ea stie cum se descanta apa scoasa din fantana dupa lasarea intunericului. In mintea mea, in orice actiune a unei femei exista si putina vrajitorie (si vraja) . Ai simtit vreodata ca lumea asteapta de la tine, pentru ca esti femeie, sa ai un fel de iscusinta oculta? Esti din nastere-sau macar te straduiesti sa fii -la inaltimea acestor asteptari?"
               Raspuns: Ca femeie am inteles tarziu magia cu care istoria omenirii ne inconjoara. N-am intalnit niciun Fat-Frumos care , vrajit definitiv si irevocabil de imaginea pe care eu i-o ofeream, sa exploateze calitatile mele si sa le faca nemuritoare. Lumea barbatilor este , atat cat am inteles eu, destul de insensibila la tertipurile nonerotice feminine. Inainte de pasul fatal al casatoriei sunt interesati de imaginea fizica, inteligenta si de caracter. Uneori se mai pune problema daca poti fi sau nu o mama buna, adica daca ai instincte materne.
                    Cred ca initial numai copilul meu a intuit la nivel emotional , nu neaparat faptic, ca mama lui are puterea de a-l vindeca atunci cand e bolnav. Reactia mea imediata la orice durere a lui, faptul ca gaseam pana la urma solutia tamaduitoare puteau insemna in capsorul lui faptul ca mama lui are puterea magica de a indeparta boala de el. Magia materna o poti crea si instinctual din gestul de a mangaia , de a saruta, de a atrage prin puterea persuasiva a cuvantului, de a apara puiul de oamenii rai, de a-l ajuta in orice situatie in asa fel incat sa nu observe cat de mare e contributia ta ci cat de mare este realizarea lui. Toate astea tin de magia relatiei mama-pui. Zilele trecute, puiul meu imi zicea ca miros a mama, a carne de mama.Vezi, de departe sau de aproape , magia materna o emiti fara sa-ti dai seama.
                Ca femeie, tot la fel de tarziu am inteles puterea magica a cuvantului bine ales si bine spus. Faptul ca stapanesc prin meserie aceasta magie m-a determinat s-o si aplic. Magia cuvantului iti da sarm, te face interesanta ca interlocutoare si posibila partenera, deschide celuilalt portite de a intra in sufletul si emotiile tale, te apropie de oameni deschisi pentru comunicare si astfel iti faci prieteni noi si pretiosi. Cred ca este un atu in plus pentru o femeie care are un public zilnic (elevii) sa emani , pe langa inteligenta si empatie, si histrionismul feminin care poate avea efecte educative, cine stie?
           Despre vraja trupului femeiesc...toate femeile sunt constiente de efectele pe care le au asupra barbatilor un mers unduitor, un pas saltaret si semet, un obiect vestimentar rosu care arata disponibilitatea ei de a iubi si a fi iubita, o podoaba capilara care sa fluture in vant , un miros fin, discret dar si ametitor asociat cu o privire scurta dar destul de languroasa ca sa perpeleasca nitel creierul incins al masculului capiat de loviturile succesive. Deh, fiecare cucereste cum poate!!!!!
         Concluzia mea: Da, cred ca exista situatii diverse in viata cand a fi femeie este un privilegiu pe care , daca stii cum sa-l exploatezi, te ajuta sa creezi o lume magica, pe conturul intereselor tale. O femeie inveseleste orice birou, orice coada la magazin, orice calatorie lunga , chiar si asteptarea la dentist. Unele femei emana magie fara sa-si dea seama si acesta este raspunsul la intrebarea pe care ne-o punem toti cand vedem pe strada cupluri ciudate (unul urat, celalat frumos), altele sunt constiente de vraja pe care o emana si o folosesc in exces(ceea ce dauneaza , ca orice exces), altele intra in ambele categorii. Probabil cele mai multe femei. Probabil ca si eu.
  

Cinefila de vacanta (4)

              
              1986-  Oscar pentru cel mai bun actor in rol principal-  William Hurt - Kiss of the Spider Woman ("Sarutul femeii-paianjen")


               Cat de imprevizibila este viata ci cat de mult ne asemanam noi, cei atat de diferiti! Pentru ca cei doi fac inconstient (sau poate nu) un trasfer de personalitate: cel sensibil si imoral se salveaza pe sine si salveaza si lumea, iar cel dur invata sa se tempereze si sa aiba incredere in oamenii in numele carora lupta. Oarecum previzibil scenariul, dar Hurt m-a pus pe ganduri!


           1987-Oscar pentru cel mai bun actor in rol principal- Paul Newman - The Color of Money


               In timp ce invatacelul Tom Cruise se adapteaza cu greu si se lasa prada infatuarii modelandu-se prea putin, celalalt, maestru(Paul Newman) , are parte de propria devenire de sine tocmai la batranete cand credea ca le stie pe toate. Scenariul e imprevizibil pt ca nu tanarul se schimba ci cel in varsta care , prin intoarcerea spre sine si recunoasterea unor limite morale umane, se redescopera si invinge un destin plat, meschin. Newman umple ecranul nu numai cu privirea de otel cat mai ales cu gesturile magice, profesioniste !



            1988-Nominalizare Oscar la cel mai bun film-  Fatal Attraction - Sherry Lansing, Stanley R. Jaffe
                   Nominalizare Oscar la cea mai buna actrita in rol principal- Glenn Close

                 Dincolo de ecourile feministe si sociologice specifice americanilor pentru care mersul la psiholog e obligatoriu ca cel pe bicicleta, filmul are multe clisee din Cetatea filmului, are o Glenn Close contopita cu eroina , un Douglas pregatit pentru Instinct primar si o societate care pare sa tolereze infidelitatea. Mai multa spaima si multa previzibilitate la Close care face un rol linear.

            
 




            

Cinefila de vacanta (3)

                1984- Oscar pentru cel mai bun film-  Terms of Endearment - James L. Brooks

                          Oscar pentru cea mai buna actrita in rol principal- Shirley MacLaine - Terms of Endearment ("Vorbe de alint")


             Un film emotionant in care partitura cea mai puternica a fost sustinuta de o Shirley MacLaine talentata, tanara fizic la 50 ani , imprevizibila si cocheta in sensul Primei Doamne. O acompaniaza bonom, strengar la fel de imprevizibilul Jack Nicholson care biseaza atitudinile de macho verificate si in alte filme. Scenariul merita atentia pentru ca emana sinceritate, firescul vietii, ocolirea unui happy-end pompos pe care nu-l regasim nici in realitate.S-apoi finalul pare deschis...Filmul sufera totusi de niste clisee holywoodiene: depresia infantila, adulterul in mediul academic, mama casnica a 3 copii (impotriva avortului) ,vecinul Don Juan, atmosfera suburbiilor, etc.



                Oscar pentru cel mai bun actor in rol principal- Robert Duvall - Tender Mercies ("Tandrete si mila")


         Tandrete si mila intr-un loc al nimanui dintr-o America a muzicii country in care , culmea, lipseste violenta atat de caracteristica spiritelor incinse texane. Multa muzica buna , un fel de folclor local devenit gen muzical ce a traversat timpurile, in care se canta nu despre mandre si flacai ca pe la noi, ci despre sentimente profunde intre iubiti, parinti si copii, oameni si destin. Si e chiar vocea lui Duvall!!!